Anunț angajare personal Referent de specialitate, gradul III

Centrul Județean pentru Cultură Bistriţa-Năsăud, cu sediul în Bistriţa, str. General Grigore Bălan nr.11, tel. 0263-211023, fax 0263-232571, organizează concurs în data de 06.06.2019 pentru ocuparea funcției contractuale de execuție, temporar vacantă, Referent de specialitate, gradul III – studii superioare, pe perioadă determinată conform art. 83 lit. a) din Codul muncii, în cadrul Serviciului Financiar, contabilitate, resurse umane, administrativ .

Condiţii generale:
Poate participa la concursul pentru ocuparea unui post contractual vacant persoana care îndeplineşte următoarele condiţii, conform art.3 din Hotărârea Guvernului nr.286/2011, cu modificările şi completările ulterioare:
a) are cetăţenia română, cetăţenie a altor state membre ale Uniunii Europene sau a statelor aparţinând Spaţiului Economic European şi domiciliul în România;
b) cunoaşte limba română, scris şi vorbit;
c) are vârsta minimă reglementată de prevederile legale;
d) are capacitate deplină de exerciţiu;
e) are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinţei medicale eliberate de medicul de familie sau de unităţile sanitare abilitate;
f) îndeplineşte condiţiile de studii şi, după caz, de vechime sau alte condiţii specifice potrivit cerinţelor postului scos la concurs;
g) nu a fost condamnată definitiv pentru săvârşirea unei infracţiuni contra umanităţii, contra statului ori contra autorităţii, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiţiei, de fals ori a unor fapte de corupţie sau a unei infracţiuni săvârşite cu intenţie, care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcţiei, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea.

Condiții specifice:
-studii universitare de lungă durată absolvite cu diplomă de licență, respectiv studii superioare de lungă durată absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă;
-specializare/curs absolvit în domeniul arhivării;
-experiență în domeniul studiilor necesare ocupării postului: 3 ani;
-experiență în domeniul activității de secretariat, studii superioare: 3 ani.

Dosarele de înscriere la concurs se depun în termen de 5 zile lucrătoare de la data publicării anunţului, respectiv până la data de 17.05.2019, ora 14:00 la Secretariatul Centrului Județean pentru Cultură Bistrița-Năsăud, Bistrița, str. General Grigore Bălan nr.11 şi vor conţine în mod obligatoriu următoarele documente:
a) cerere de înscriere la concurs adresată conducătorului autorității sau instituției publice organizatoare;
b) copia actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii, după caz;
c) copiile documentelor care să ateste nivelul studiilor şi ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări, precum şi copiile documentelor care atestă îndeplinirea condiţiilor specifice ale postului solicitate de autoritatea sau instituţia publică;
d) carnetul de muncă sau, după caz, adeverinţele care atestă vechimea în muncă, în meserie şi/sau în specialitatea studiilor, în copie;
e) cazierul judiciar sau o declaraţie pe propria răspundere că nu are antecedente penale care să-l facă incompatibil cu funcţia pentru care candidează; candidatul declarat admis la selecţia dosarelor, care a depus la înscriere o declaraţie pe propria răspundere că nu are antecedente penale, are obligaţia de a completa dosarul de concurs cu originalul cazierului judiciar, cel mai târziu până la data desfăşurării primei probe a concursului.
f) adeverinţă medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare eliberată cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului de către medicul de familie al candidatului sau de către unităţile sanitare abilitate; adeverinţa care atestă starea de sănătate conţine, în clar, numărul, data, numele emitentului şi calitatea acestuia, în formatul standard stabilit de Ministerul Sănătăţii.
g) curriculum vitae.
Copiile de pe actele solicitate se prezintă legalizate sau însoțite de documentele originale, care se certifică pentru conformitate cu originalul de către secretarul comisiei de concurs.

Etapele concursului:
1. Selecţia dosarelor va avea loc în maximum 1 zi lucrătoare de la data expirării termenului de depunere a dosarelor de concurs, iar rezultatele selecţiei se afişează în termen de o zi lucrătoare de la data expirării termenului selectării dosarelor.
Contestaţiile se pot depune în termen de o zi lucrătoare de la data afişării rezultatului etapei contestate.
2. Probă scrisă, se va desfăşura în data de 06.06.2019, la ora 10:00, iar rezultatele se afişează în termen de o zi lucrătoare de la data finalizării probei.
Contestaţiile se pot depune în termen de 1 zi lucrătoare de la data afişării rezultatului etapei contestate.
Se pot prezenta la următoarea probă numai candidaţii care au fost declaraţi admişi la proba precedentă.
3. Interviul se susține într-un termen de maximum 4 zile lucrătoare de la data susținerii probe scrise, la sediul instituției, iar rezultatele se afişează în termen de maximum o zi lucrătoare de la data finalizării probei.
Rezultatele contestaţiilor se afişează imediat după soluţionare, în termen de maxim o zi lucrătoare de la expirarea termenului de depunere a acestora.
Rezultatele finale ale concursului se afişează în termen de maximum o zi lucrătoare de la data finalizării concursului şi a contestaţiilor dacă este cazul.

Rezultatele fiecărei etape de concurs şi de soluţionare a contestaţiilor se afişează la sediul instituției din Bistriţa, str. General Grigore Bălan nr. 11 și pe site-ul instituției www.cjcbn.ro.

BIBLIOGRAFIA
stabilită pentru funcția contractuală de execuție
de Referent de specialitate, gradul III – studii superioare

1. Legea nr.477/2004 privind Codul de conduită a personalului contractual din autoritățile și instituțiile publice;
2. Legea nr.544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public, cu modificările și completările ulterioare;
3. Hotărârea Guvernului nr.1723/2004 privind aprobarea Programului de măsuri pentru combaterea birocrației în activitatea de relații cu publicul;
4. Ordonanța de urgență a Guvernului nr.118/2006 privind înfiinţarea, organizarea şi desfăşurarea activităţii aşezămintelor culturale, cu modificările și completările ulterioare;
5. Hotărârea Guvernului nr.714/2018 privind drepturile și obligațiile personalului autorităților și instituțiilor publice pe perioada delegării și detașării în altă localitate, precum și în cazul deplasării în interesul serviciului;
6. Legea nr. 190/2018 privind măsuri de punere în aplicare a Regulamentului (UE) 2016/679 al Parlamentului European şi al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date şi de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecţia datelor);
7. Legea nr.215/2001 privind administrația publică locală, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
8. Legea nr.16/1996 a Arhivelor Naționale, cu modificările și completările ulterioare;
9. Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.189/2008 privind managementul institutiilor publice de cultură, cu modificările şi completările ulterioare;
10. Ordonanţa Guvernului nr.27/2002 privind reglementarea activității de soluționare a petițiilor, cu modificările și completările ulterioare;
11. Ordinul Secretariatului General al Guvernului nr.600/2018 privind aprobarea Codului controlului intern managerial al entităților publice;
12. Regulamentul de Organizare şi Funcţionare a Centrului Județean pentru Cultură Bistriţa-Năsăud publicat pe www.cjcbn.ro.

CANDIDAŢII VOR AVEA ÎN VEDERE LA STUDIEREA ACTELOR NORMATIVE DIN BIBLIOGRAFIE INCLUSIV REPUBLICĂRILE, MODIFICĂRILE ŞI COMPLETĂRILE ACESTORA !!!

Atribuțiile principale prevăzute în fișa postului pentru Referent de specialitate, gradul III (asistent manager):

– cunoaște și aplică legislația privind primirea, înregistrarea, repartizarea, rezolvarea, expedierea și arhivarea documentelor în cadrul Centrului Județean pentru Cultură Bistrița-Năsăud;
– responsabil cu primirea, înregistrarea și expedierea răspunsurilor la petițiilor adresate Centrului Județean pentru Cultură Bistrița-Năsăud;
– responsabil cu primirea, înregistrarea și expedierea răspunsurilor la cererile privind informațiile publice adresate Centrului Județean pentru Cultură Bistrița-Năsăud, conform Legii nr.544/2001 privind liberul acces la informațiilor de interes public;
– ține și actualizează permanent bazele de date referitoare la datele de contact și componența instituțiilor și autorităților publice din județ;
– asigură relaţia instituţiei cu mass-media (convocări, informări);
– programează primirile în audienţă la managerul instituţiei;
– redactează procesele verbale ale şedinţelor desfăşurate în instituţie;
– ține evidența ordinelor de deplasare (delegațiilor) pentru angajați și calculează diurna și cheltuielile de decontat;
– responsabil cu implementarea protecției datelor personale-GDPR;
– execută orice alte dispoziţii ale managerului în limitele specialităţii şi ale atribuţiilor de mai sus.

Relaţii suplimentare se pot obţine de la Secretarul comisiei de concurs Pușcaș Mariana, Inspector resurse umane din cadrul Centrului Județean pentru Cultură Bistriţa-Năsăud, în municipiul Bistrița, str.General Grigore Bălan nr. 11, telefon 0263-211023, fax 0263-232571, e-mail: cjcbistrita@yahoo.com.



X